marți, 22 septembrie 2009
despre ceea am am uitat sa adaug
bineinteles ca uita omul! eu am uitat sa scriu un "P.S" la postarea anterioara si anume ca textul fusese scris cu vreo 2 luni in urma, insa lispa timpului m-a facut sa il postez abia azi..
Despre Bucuresti. Sau Orasul In Care Totul Este Posibil
Zi de Bucuresti, azi!Am fost uimita, ca de fiecare data cand merg in Capitala. Mi se pare ca Bucurestiul nu ma uimeste numai pe mine, ci pe toti ceilalti care vor sa vada si care au ochii deschisi…
Dupa cum spuneam, Bucurestiul uimeste prin paradoxul sau. La intrare are aer de oras parasit sau uitat, daca daca mai mergi putin vezi cladirile acelea impunatoare, de sticla verzuie cu spatiile verzi bine ingrijite din fata lor, si cu pretentii de Europa. Mai uimeste Bucurestiul prin casele lui: unele care in trecut promiteau sa fie mai mult decat o gramada de caramizi si care in prezent au pretentii de bunici care te cheama sa iti spuna o poveste. Dar si acestea sunt diferite intre ele: unele case-bunici frumoase si bine ingrijite si care au eventual si o masa rotunda, alba, inconjurata de scaune la fel de frumoase care troneaza impreuna asupra locului din fata al curtii; si alte case batrane, parasite ca intr-un azil, cu o jungla veritabila ce le inconjoara intimitatea…
Ma uimeste Bucurestiul si prin contrastul lui dintre foarte nou si extraordinar de vechi. Spatii verzi foarte noi, proaspete si imi permit din nou sa zic: “foarte europene” si veritabile paduri de arbusti si de plante agatatoare si iarba inalta cat un copil de 5 ani!
Si cu masinile te uimeste iar Capitala. Cu Hummer-ii, cu Dodge-urile, cu Maserati-urile lui si cu cate o amarata de Dacie care se straduieste din rasputeri sa isi tarasca tablele ruginite pana acasa.
Te mai uimeste Bucurestiul si cu oamenii lui, cu amestecul lui de intelectualism si de incultura crasa, cu Calea Mosilor si cu Soseaua Bucuresti-Ploiesti…Cu proiectele lui de viitor si cu criza de identitate!
Pana la urma ce e Bucurestiul? O capitala europeana….sau..??? Sau ce???
Dupa cum spuneam, Bucurestiul uimeste prin paradoxul sau. La intrare are aer de oras parasit sau uitat, daca daca mai mergi putin vezi cladirile acelea impunatoare, de sticla verzuie cu spatiile verzi bine ingrijite din fata lor, si cu pretentii de Europa. Mai uimeste Bucurestiul prin casele lui: unele care in trecut promiteau sa fie mai mult decat o gramada de caramizi si care in prezent au pretentii de bunici care te cheama sa iti spuna o poveste. Dar si acestea sunt diferite intre ele: unele case-bunici frumoase si bine ingrijite si care au eventual si o masa rotunda, alba, inconjurata de scaune la fel de frumoase care troneaza impreuna asupra locului din fata al curtii; si alte case batrane, parasite ca intr-un azil, cu o jungla veritabila ce le inconjoara intimitatea…
Ma uimeste Bucurestiul si prin contrastul lui dintre foarte nou si extraordinar de vechi. Spatii verzi foarte noi, proaspete si imi permit din nou sa zic: “foarte europene” si veritabile paduri de arbusti si de plante agatatoare si iarba inalta cat un copil de 5 ani!
Si cu masinile te uimeste iar Capitala. Cu Hummer-ii, cu Dodge-urile, cu Maserati-urile lui si cu cate o amarata de Dacie care se straduieste din rasputeri sa isi tarasca tablele ruginite pana acasa.
Te mai uimeste Bucurestiul si cu oamenii lui, cu amestecul lui de intelectualism si de incultura crasa, cu Calea Mosilor si cu Soseaua Bucuresti-Ploiesti…Cu proiectele lui de viitor si cu criza de identitate!
Pana la urma ce e Bucurestiul? O capitala europeana….sau..??? Sau ce???
luni, 4 mai 2009
de dragoste..
"Ce inseamna pentru tine iubirea?"
Iata o intrebare cel putin interesanta...!:D De fapt, daca as fi sincera cu mine, mi-am pus-o de mai multe ori decat ma credeam in stare.:”> Dar pentru mine iubirea in felul in care este ea inteleasa astazi este doar o faramitura din ceea ce a insemnat ea la inceput. Iubirea de astazi “nu are varsta”, dar nu are nici scop, nu are limite sociale, culturale sau de alta natura, dar nu mai este pura. Astazi iubirea inseamna sa fii tu cel iubit, cel care se simte cel mai bine, uitandu-l pe “furnizorul” tuturor acestor sentimente si bunuri undeva intr-un colt de suflet, mintindu-te ca nu l-ai uitat, cand de fapt, el este acoperit de mult de “reziduuri sufletesti” pe care cu buna stiinta i le-ai aruncat asupra-i. Astazi, intr-un cuplu exista, fie ca vrei sa recunosti, fie ca nu, un “iubitor” si un “iubit”, adica un “furnizor” si un “consumator”. Si asta se poate vedea oriunde imprejurul nostru.
Mai exista si unele cupluri la care aceasta “stratificare” nu se vede cu ochiul liber, pentru ca “iubitul” sau “consumatorul” stie sa o mascheze prea bine. Dar ea este sesizata de senzori aflati in sufletul “iubitorului” si la un moment dat, de mult ce-a fost inabusita, va exploda. Ireversibil! Pentru ca aceasta va duce la separarea celor doi. De unde decizia celor mai multi de a deveni “consumatori”( cu motive de genul: “Pai ce?!?! Numai eu sa procur toata dragostea??”)
Si chiar asa? De unde atata dragoste pentru atatia “consumatori”? De unde-atata sentiment pentru niste oameni care se imbuiba cu iubire (pentru ca asimileaza dar nu dau nimic in schimb)?
Da! Se pare ca resursele de dragoste “naturala” aflate pe Terra au secat cu mult inaintea celor de petrol sau de gaze! Si macar la cele din urma va fi existand vreo speranta de regenerare! Dar la dragoste? Pai tocmai aici intervine o inventie datand chiar de pe la inceputuri, o inventie tare ingenioasa si “functionala”: “dragostea artificiala”. Aceasta “dragoste” se manifesta prin acoperirea celui “iubit” cu daruri cat mai diverse si mai colorate, dintre care putem aminti: bijuterii kitsch sau autentice (dupa posibilitatile financiare), banii cash, carduri sau cecuri (tot dupa posibilitati), spre a fi folosite in scopul cumpararii de toale cat mai impopotonate si de la brand-uri cat mai cunoscute, de aparatura electronica si de alte lucruri, sau unii, mai “norocosi” primesc chiar masini sau vile. De ce nu? Cu cat dragostea este mai mare, cu atat sunt darurile mai bogate. Ca doar ce?!? In dragoste se fac...“sacrificii”...![:))]
Si am putea vorbi mult si bine despre aceasta inovatie: “dragostea artificiala”. Dar nu ar ajuta decat la dezvoltarea spiritului critic...:D
Asa ca m-am gandit sa va spun cum vad eu dragostea. Ei bine, pentru mine dragostea inseamna “NIMIC”. Da! Chiar asa! Nu vreau sa spun ca nu este importanta, ci ca dragoste este atunci cand tu nu mai insemni nimic, pentru ca i te-ai daruit cu totul celuilalt! Si invers! Musai! Se poate ca in dragoste sa suferi, si tocmai din cauza asta sunt de acord sa nu dai chiar totul de la inceput! Sa mai pastrezi o bucatica din tine ca sa nu uiti cum erai...!:) Si mai cred ca e interesant sa pui asa, doi oameni in comun si fiecare sa traiasca viata altuia si amandoi o singura viata!...
Si, da! Eu vad dragostea ca pe o mare daruire de sine! Ca pe un vis pe care oamenii nu-l vor putea implini niciodata deplin! Ca pe o unire o doi poli opusi! Ca pe o traire profunda, nelalocul ei, necuminte si copilareasca! Ca pe o curata nebunie! Dragostea este acel ceva care pune in miscare notele de pe o partitura, dand nastere muzicii, pentru ca muzica inchisa intr-o foaie este moarta! (..asa ca si dragostea despre care doar se vorbeste!...)
P.S: cred ca ar fi un pic mai interesant daca v-as spune ca asta a fost tema mea de la romana...[=))]
Iata o intrebare cel putin interesanta...!:D De fapt, daca as fi sincera cu mine, mi-am pus-o de mai multe ori decat ma credeam in stare.:”> Dar pentru mine iubirea in felul in care este ea inteleasa astazi este doar o faramitura din ceea ce a insemnat ea la inceput. Iubirea de astazi “nu are varsta”, dar nu are nici scop, nu are limite sociale, culturale sau de alta natura, dar nu mai este pura. Astazi iubirea inseamna sa fii tu cel iubit, cel care se simte cel mai bine, uitandu-l pe “furnizorul” tuturor acestor sentimente si bunuri undeva intr-un colt de suflet, mintindu-te ca nu l-ai uitat, cand de fapt, el este acoperit de mult de “reziduuri sufletesti” pe care cu buna stiinta i le-ai aruncat asupra-i. Astazi, intr-un cuplu exista, fie ca vrei sa recunosti, fie ca nu, un “iubitor” si un “iubit”, adica un “furnizor” si un “consumator”. Si asta se poate vedea oriunde imprejurul nostru.
Mai exista si unele cupluri la care aceasta “stratificare” nu se vede cu ochiul liber, pentru ca “iubitul” sau “consumatorul” stie sa o mascheze prea bine. Dar ea este sesizata de senzori aflati in sufletul “iubitorului” si la un moment dat, de mult ce-a fost inabusita, va exploda. Ireversibil! Pentru ca aceasta va duce la separarea celor doi. De unde decizia celor mai multi de a deveni “consumatori”( cu motive de genul: “Pai ce?!?! Numai eu sa procur toata dragostea??”)
Si chiar asa? De unde atata dragoste pentru atatia “consumatori”? De unde-atata sentiment pentru niste oameni care se imbuiba cu iubire (pentru ca asimileaza dar nu dau nimic in schimb)?
Da! Se pare ca resursele de dragoste “naturala” aflate pe Terra au secat cu mult inaintea celor de petrol sau de gaze! Si macar la cele din urma va fi existand vreo speranta de regenerare! Dar la dragoste? Pai tocmai aici intervine o inventie datand chiar de pe la inceputuri, o inventie tare ingenioasa si “functionala”: “dragostea artificiala”. Aceasta “dragoste” se manifesta prin acoperirea celui “iubit” cu daruri cat mai diverse si mai colorate, dintre care putem aminti: bijuterii kitsch sau autentice (dupa posibilitatile financiare), banii cash, carduri sau cecuri (tot dupa posibilitati), spre a fi folosite in scopul cumpararii de toale cat mai impopotonate si de la brand-uri cat mai cunoscute, de aparatura electronica si de alte lucruri, sau unii, mai “norocosi” primesc chiar masini sau vile. De ce nu? Cu cat dragostea este mai mare, cu atat sunt darurile mai bogate. Ca doar ce?!? In dragoste se fac...“sacrificii”...![:))]
Si am putea vorbi mult si bine despre aceasta inovatie: “dragostea artificiala”. Dar nu ar ajuta decat la dezvoltarea spiritului critic...:D
Asa ca m-am gandit sa va spun cum vad eu dragostea. Ei bine, pentru mine dragostea inseamna “NIMIC”. Da! Chiar asa! Nu vreau sa spun ca nu este importanta, ci ca dragoste este atunci cand tu nu mai insemni nimic, pentru ca i te-ai daruit cu totul celuilalt! Si invers! Musai! Se poate ca in dragoste sa suferi, si tocmai din cauza asta sunt de acord sa nu dai chiar totul de la inceput! Sa mai pastrezi o bucatica din tine ca sa nu uiti cum erai...!:) Si mai cred ca e interesant sa pui asa, doi oameni in comun si fiecare sa traiasca viata altuia si amandoi o singura viata!...
Si, da! Eu vad dragostea ca pe o mare daruire de sine! Ca pe un vis pe care oamenii nu-l vor putea implini niciodata deplin! Ca pe o unire o doi poli opusi! Ca pe o traire profunda, nelalocul ei, necuminte si copilareasca! Ca pe o curata nebunie! Dragostea este acel ceva care pune in miscare notele de pe o partitura, dand nastere muzicii, pentru ca muzica inchisa intr-o foaie este moarta! (..asa ca si dragostea despre care doar se vorbeste!...)
P.S: cred ca ar fi un pic mai interesant daca v-as spune ca asta a fost tema mea de la romana...[=))]
duminică, 3 mai 2009
desisul sufletului meu
Am pornit azi sa caut padurea
Intunecata padure in care sa ma lepad
De ganduri, de mine, de tine...!
Si-am mers, dar nu mult
Am plecat, dar nu departe,
Pentru ca padurea am gasit-o
Atat de aproape: in mine...!
Era partea aceea peste care
S-au depus straturi din muschii uitarii,
Pe ale carei porti ruginite
S-au catarat lienele asteptarii...
Am apasat pe ivarul
Care nu mai fusese de mult atins
Si-am intrat cu sfiala
Inapoi in sufletul meu.
Dar ce mi-au vazut ochii?!?
Padurea pe care o lasasem copila
Crescuse si se schimbase o data cu mine.
Pana si aerul pe care il respiram
Era altfel de cum il lasasem!
Si izvorul plapand si timid
Devenise acum un rau involburat
Mai peste malurile admise.
Si ciresul salbatic pe care-l indragisem
Pe vremea cand era
Prea mic pentru a fi numit insemnat,
A devenit arborele falnic
La umbra caruia stau acum.
Totul s-a schimbat!
Ah, dar iata ca cerul a ramas
Cum il stiam: albastru si
Nepasator de parca
Nu ar sti ca nemilosul timp
Are puterea de a transforma
Totul in nimic!
Am ratacit mult timp
In mine, pana cand
Nu a mai ramas
Niciun coltisor necercetat
Niciun fir de praf care
Sa nu fi simtit ca
Am trecut EU pe acolo!!!
Apoi am iesit intregita
Promitandu-mi sa mai trec
Din cand in cand pe acolo!
”Frumoasa esti, padurea mea!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
